Journal Of Science and Religion
ISSN 2069-4865



ISTORIC

     Privind, pe de o parte, uluitorul progres material și tehnico-științific al lumii de astăzi, iar pe de alta, constatând efectul crizelor economice, social-politice, identitare și spirituale, în care se zbate aceasta, e firesc să te întrebi: mai există speranță pentru dăinuirea lumii aflată la apogeul dezvoltării sale și totodată, paradoxal, în situație de criză? Cum va arăta lumea de mâine? Răspunsurile sunt multiple. Niciunul însă nu este suficient să elucideze situația paradoxală a lumii care nu se va schimba atâta timp cât noua ordine economică și așa numita calitate a vieții pe care se străduiesc toți să le realizeze, nu vor fi fundamentate pe o nouă ordine morală  în măsură să rezolve criza spirituală a omului postmodern prin redeschiderea către dimensiunea transcendentală și realizarea sfințeniei vieții care să-i umple golul lăuntric de care suferă, să dea sens vieții lui prin credința nemuririi și perspectiva învierii, iar printr-un dialog sincer și conlucrare smerită a tuturor voitorilor de bine de pretutindeni, să-i trezească omului conștiința supremei responsabilități față de viața lui și a întregii planete.
     Și totuși nu putem să rămânem pesimiști, mai ales constatând că, pe măsură ce a sporit situația de criză, sporește și înțelepciunea lumii de astăzi. Ea ajunge tot mai evident la concluzia că nimeni nu mai poate rezolva nimic singur și este tot mai conștientă de necesitatea dialogului și cooperării. Științele încep să nu mai fie absolutiste. Conștiința limitelor aduce în științe smerenia. Speranța pentru lumea de mâine o constituie însăși seriozitatea cu care se încearcă rezolvarea diferendelor lumii de astăzi prin dialog și conlucrare. Dialogul este o caracteristică esențială a vremii noastre.  Toți și toate sunt chemate la dialog. Cerul și pământul, timpul și veșnicia, natura și existența însăși sunt dialog, interacțiune și coexistență care susțin împreună focul sacru al vieții.
Întâlnirea cu un altul, adică dialogul, la începutul mileniului al III – lea, constituie un dinamism concret, care deschide omul spre transcendență și speranța în înviere. În acest sens, singura relație care justifică existența umană este relația de iubire bazată pe cunoașterea și acceptarea propriilor limite prin jertfa de sine și conlucrare, și singura limbă care facilitează relația de comunicare a existenței este limba iubirii, adică limba lui Dumnezeu pe care trebuie să o învățăm toți în cele din urmă dacă vrem să ajungem la un modus vivendi care să garanteze identitatea și demnitatea persoanelor umane și supraviețuirea întregii planete.
     Facultatea de Teologie din Târgoviște apărută în această situație de conștientizare a necesității dialogului, chiar de la început și-a înțeles misiunea de slujire a lui Dumnezeu și a lumii prin responsabilizarea lucrării ei dialogale. A apărut în cadrul Universității nu ca o confruntare cu adevărurile celorlalte științe, ci ca o conlucrare, ca o îmbogățire reciprocă, o adevărată creștere împreună în sens, în valori și în viață.
     Din perspectiva căutării, abordării și mărturisirii adevărului, am fi tentați să dăm crezare celor care consideră că, mai ales în vremea noastră, pentru lumea aceasta, adevărul este multiplu. În realitate adevărul este unul, întrucât pluralismul lui duce la relativism, iar adevărul în sine nu poate fi relativ. Numai perspectivele și căile lui de cunoaștere, cercetare și mărturisire sunt multiple și pot fi posedate, dar din nefericire chiar și posedante. Adevărul cel ireductibil nu poate fi posedat, cel mult căutat împreună și elogiat, prin diferitele căi și modalități complementare și convergente de trăire și mărturisire a aspectelor sale contingente.
În esență, trei sunt factorii principali care au contribuit la nașterea și dezvoltarea culturii și spiritualității europene așa cum o percepem astăzi: creștinismul, filosofia și știința.
     Până spre sfârșitul mileniului al doilea, pentru majoritatea cultă a europenilor, știința și religia erau gândite ca ireductibil opuse una alteia, deoarece, gândirea apuseană, în special, se întemeia pe dualismul cartezian dintre materie și spirit. După multe frământări și căutări îndelungate, știința, prin fizica modernă, a început să progreseze într-o nouă direcție, care a apropiat-o enorm de convingerea Teologiei și spiritualității răsăritene că materia poate fi transfigurată, sfințită și îndumnezeită, întrucât spiritul este interior materiei și nu sunt demarcații stricte între materie și spirit, respectiv, între natură și har. În esență, materia se înrudește cu lumina, se  naște din lumină, generează lumină și poate fi transfigurată. De aceea Părinții răsăriteni vorbesc de posibilitatea sfințirii materiei sau chiar de o materie sfântă.
     Dacă pentru știința și filosofia contemporană faptul acesta constituie o noutate pe care încearcă să o conceptualizeze ca metarealism, nu putem spune același lucru și despre Teologia patristică ortodoxă care, în virtutea unei spiritualități specifice, n-a conceput niciodată o contradicție între materie și energie, respectiv între natură și har, ci le-a privit permanent în unitatea lor ontologică.
     Preluând valorile perene din tradiția  și  spiritualitatea  noastră și din dorința de a le face accesibile lumii contemporane care pierde tot mai mult dimensiunea simbolică a limbajului și a comunicării personale imediate, prin axarea pe comunicarea impersonală, mediată de tehnologia modernă, și nu în ultimul rând din convingerea că un răspuns pertinent în fața existenței, a vieții și a lumii contemporane aflate în criză, nu se poate căuta și da  decât împreună, de către credință și știință în dialog, în cadrul Facultății de Teologie din Târgoviște, începând cu anul 1997-1998 și mai ales în 1998-1999, la inițiativa unui grup din care făceau parte Pr. Prof. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dumitru Radu, Pr. Lect. Ion Stoica - prodecan, Prep. Sorin N. Bute din partea telogilor, și Prof. Dr.Gheorghe V. Cimpoca, Prof. Dr. Cornel Cobianu, Prof. Dr. Ion V. Popescu și Prep. Alexandru. I. Ivan din partea științelor, s-a inițiat dialogul între religie și știință.
      În decursul vremii dialogul s-a concretizat fără întrerupere în sesiunile de comunicări științifice anuale, în publicațiile unor cadre didactice dar și într-o serie întreagă de teze de licență, disertații de masterat și lucrări de seminar axate pe teme interdisciplinare la catedra de Teologie Dogmatică, care au cercetat și aprofundat domeniile teologie- știință, bioetică, ecologie, științele educației, și a implicat pe parcurs tot mai multe cadre didactice, masteranzi și studenți de la Teologie și de la facultățile cu profil științific din Universitatea Valahia și din alte universități.
     În anul universitar 2006-2007, din dorința de a accentua și dezvolta cercetarea teologică și interdisciplinară, cu binecuvântarea și sprijinul Înalt Prea Sfințitului Prof. Dr. Nifon Mihăiță, decanul Facultății de Teologie și a conducerii Universității Valahia, dialogul respectiv s-a transformat într-un Centru de Cercetare aprobat de Senatul Universității sub numele de Centrul de Cercetări Interdisciplinare Religie și Știință “Sfântul Maxim Mărturisitorul”. Totodată, s-a înființat în cadrul Facultății noastre și specializarea de masterat Doctrină, Știință, Misiune, care să colaboreze permanent cu centrul de cercetare și să  formeze specialiști în domeniu.
     Ca urmare a Sesiunii de Comunicări Științifice cu participare internaționalăa Centrului, în luna mai a anului 2007, sub genericul ”Premisele și necesitatea dialogului dintre știință și religie”, apare cu binecuvântarea  Înalt Prea Sfințitului Părinte Decan, Prof. Dr. Nifon Mihăiță, volumul “Mărturie comună. Credință și știință în dialog”, volum ce reprezintă un buchet de mărturii comune, înflorit din strădaniile participanților și ostenitorilor acestui centru. Desigur, nu vom găsi soluționări în volumul de față întrucât nu și-a propus să elucideze problemele, ci, cel mult, să le supună dezbaterii cât mai multora, conștientizându-le necesitatea pentru vremea noastră.
     Mulțumim mai întâi lui Dumnezeu, apoi Înalt Prea Sfințitului Prof. Dr. Nifon Mihăiță, Decanul Facultății de Teologie și Arhiepiscopul Târgoviștei și Înalt Prea Sfințitului Nicolae, Mitropolit de Mesogheia și Lavreotiki - Greecia, și nu în ultimul rând tuturor colaboratorilor și ostenitorilor de pretutindeni, cărora, dacă nu au reușit întru totul ceea ce și-au propus până acum le dorim să continue, iar dacă au reușit, tot să continue, căci perspectiva dialogului și a împreună-lucrării nu va lipsi niciodată, fiind necesară vieții și binecuvântată de Dumnezeul Cel Unul în Ființă și întreit în Persoane, Care Se revelează ca iubire și ne cheamă pe toți la dialog și iubire convinși fiind că singură iubirea, ce presupune conlucrare sinceră și smerită a oamenilor de știință cu oamenii de religii, este în măsură să schimbe fața actuală a lumii.

 

Centrul de Cercetări Interdisciplinare - Religie și Știință "Sfântul Maxim Mărturisitorul"
Prof. Dr. Gheorghe Cimpoca - director
Pr. Conf. Dr. Ion Stoica - director adjunct
Pr. As. Drd. Sorin Bute - secretar